Ultimele date de la Ministerul de Interne: sunt în carantină 11.576 de persoane, iar alte 123.577 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Alte date importante din comunicat arată că mulți români nu pot respecta reguli simple. Enervante, desigur, dar pot salva vieți. Să ne reamintim de polițistul în rezervă care a îmbolnăvit zeci de persoane, ba chiar și familia? Stați acasă dacă nu arde!
„Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 24.654 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.151 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 6.393 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite 15 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Poliția de Frontieră a întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.
Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat, în același interval de timp, 990 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.
Polițiștii au depistat, în ultimele 24 de ore, 8.276 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 13.174.104 lei”.
Foto: MI-ZO