M-am enervat. Păi, mă spăl ca un disperat de parcă au trecut hunii călare prin casa mea. Am spus: gata, bă, nenorocitule! Și-am dat să mă reped și să-i trag un șut în ouă virusului. Apoi, creierul mi-a amintit știrile despre spitalele românești și deodată curajul a schelălăit ca un (pe)chinez călcat pe coadă. Acum trag la sorți din șosete: asta e murdară, asta nu-i murdară, dar tot trebuie să ies afară. După țigări și lămâi.
Update după un ceas: În premieră internațională, mi-am pus masca. Eram singurul din tot magazinul. M-a luat și rușinea când îi vedeam pe săraci cum tușeau fără să pună mâna, cotul, piciorul sau batista la gură. M-am dezinfectat pe mâini la intrare, aproape am leșinat când am văzut că au lămâi bio și normale. Am fugit cu ele la casă, mai grele cu 10 l de apă, am stat la coadă, m-am uitat la mâinile vânzătoarei (dacă nu iau chinezesc, am șanse la bubele ei), rechiziționat toate țigările Davidoff și alergat spre blocul meu. Acasă respiram ca o focă prinsă de urs la copcă, masca avea miros de rahat de bebeluș deranjat la stomac, apoi au început să-mi curgă mucii. Am dezinfectat tot, făcut cafea și recitat povestea așa.