Zen. I-am depășit până și pe practicanții yoga. Poate ați auzit de exercițiul recunoștinței, pentru ceea ce ai, chiar dacă e vorba de un măr. Ei bine, eu sunt recunoscător și pentru ce n-am. De exemplu, mi-ar fi plăcut să am doi metri, doar mușchi, ochi albaștri șamd. Păi, cum încăpeam eu în mașină, avion and co, când și acum simt că-s înghesuit? Mulțumesc că n-am doi metri. Apoi, ochii albaștri sunt ușor de deocheat. Parcă și văd toate strâmbele cum îmi produceau dureri de țeastă. Mulțumesc iar că n-am. Mușchi? Păi, ăștia trebuie să-i întreții zi de zi. Prea mult efort. Mulțumesc din nou că-s agil ca o țestoasă borțoasă.
Ah, să nu uit esența pentru care toată lumea se dă peste cap: banii. Dacă aveam acum 100 de milioane de euro, nu veneau toți prietenii să-i împrumut până la ultima pensie, de nu găseam timp să bag o clătită-n gură că suna telefonul ca la 112? Ei bine, multumesc că n-am, cu toate că nu m-ar fi deranjat să ajut. Ei bine, cei care fac yoga ar trebui să-și urmeze maestrul. AUM!
PS Mă scuzați, dar mă duc la duș să fiu recunoscător că n-am apă caldă, pentru că aia rece te călește.