Cazul Puric: a fost sau n-a fost derapaj?

Reflexul jurnalistului e să pună mâna pe telefon și să afle ce-a vrut să spună artistul. În cazul de față, Dan Puric e cel care stârnit un întreg tăvălug online și în presă printr-o declarație controversată privind atacul asupra bisericii. Context: Cum a fost la Colectiv. Haimanalele alea abia se pregăteau cu Jos Biserica și Jos Patriarhul!

Atât a afirmat Puric la Realitatea tv, iar moderatorii au urmărit fascinați monologul, fără să-l întrerupă. Ei bine, dacă erau jurnaliști, cei din platou ar fi trebuit să-l chestioneze: ce vreți să spuneți cu asta? La ce haimanale vă referiți? N-au făcut-o, cum nici alți gazetari n-au pus mâna pe telefon să-l întrebe. Mi-am permis această blasfemie de a folosi mobilul, mai ales că-l cunosc personal de vreo 12 ani, cum îi știu pe cei mai mulți care apar în spațiul public. Asta fără a lega vreo prietenie, din motive profesionale. Nu poți fi jurnalist și să ai amiciții cu viitoare subiecte. Cum ar fi să te afișezi la braț cu Dragnea-Năstase-Dăncilă, ca exemple, cărora apoi să le cânți serenade în articole?

Din păcate, Dan Puric n-a vrut să comenteze on the record, adica pentru publicul larg, iar fără acordul său nu e deontologic să descriu discuția, chiar dacă bănuiam la ce se referă. În urma dialogului neoficial, pot spune că derapajul a fost de ambele părți. O dată din partea lui, că nu a explicat la ce se referă (cu toate că era în contexul atacării bisericii, iar direcția era destul de clară) și a folosit un cuvânt nepotrivit, dar mai grav e derapajul presei. Ar fi trebui doar să pună mâna pe telefon, apoi să afle ce-a vrut artistul să comunice. Dacă ar fi refuzat, atunci ar fi scris asta. N-a făcut-o nimeni însă, iar confirmarea că n-a fost sunat a venit de la Puric.

Fără presă, inflamarea din online ar fi rămas doar pentru veșnicii adversari ai BOR, care sunt atei sau de alte confesiuni, dar care nu scapă niciun moment în care se discută despre biserică, fix pentru a decupa un moment considerat vulnerabil. Exact ce s-a întâmplat acum. Rolul gazetarilor era să lămurească episodul, nu să-l catalogheze derapaj. Derapaj e când ai doi angajați tv în studio, iar ei nu-l opresc pe invitat pentru a afla detalii. Derapaj e când întreaga presă preia o afirmație de cinci secunde pentru a face trafic, fără să fie curioasă să săpe mai adânc.

3 comentarii la „Cazul Puric: a fost sau n-a fost derapaj?”

  1. Atunci când ești persoană publică, a nu deține proprietatea termenilor este grav. Hai să nu mai facem vină ziariștilor că nu l-au întrebat ce era mai exact în „gândirea” dumnealui. Totuși ….

    Răspunde

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: