Dacă există îngeri pe pământ, Clara Mărgineanu a fost unul dintre ei. O femeie poem, jurnalistă și un suflet incomensurabil. S-a stins după o luptă dură și tăcută cu o boală necruțătoare. Ne-a lăsat moștenire zece volume, cadou spre neuitare. Ultima ei postare este un poem, cum altfel, de la începutul lunii aprilie. S-ar putea scrie romane omagiale, dar voi lăsa un singur citat.
Dumnezeu să o odihnească pe Clara!
„Clara Mărgineanu nu mai este de mult un poet care să aibă nevoie de o prezentare. O prezintă volumele ei trecute, propria sa poezie care este un amestec de sufletism şi nevroză, o vibraţie a cuvintelor care cerne literele, despărţindu-le şi păstrându-le numai pe cele fierbinţi. Rareori mi s-a întâmplat în ultimul timp să citesc o poezie atât de vie şi de vitală, atât de dramatică şi, paradoxal, atât de tonică în acelaşi timp, atât de profund reală, în sensul de circumscrisă la realitate şi atât de cuprinsă în haloul suprarealităţii”. Ana Blandiana