În decembrie, când lucrurile erau clare că un nou mandat este improbabil de câștigat, primarul Gabriela Firea pare că s-a gândit că nu-i frumos să lase visteria plină, mai ales când lumea e disperată să stea în stațiile de trolebuz și autobuz. Să mobileze stațiile, dar nu chiar anul ăsta, ci în patru ani. A lansat o ofertă pe care a căștigat-o online sâmbătă noaptea patronul de la Nuba, crâșma și clubul de fițe. Lucru pe care l-a depistat rapid un om politic care n-are somn: Clotilde Armand. Și a scris pe Facebook.
M-am uitat din nou prin SICAP să văd ce mai face dna Firea la PMB cu banii bucureștenilor. Țineți-vă bine! În plină pandemie Primăria Municipiului București a acordat ieri un contract în valoare de 18.376.224 EURO unei firme controlată de Alexandru Nanu – fiul primarului din Cornu, fost vicepreședinte TSD Prahova, patronul clubului NUBA și amic cu V. Cosma & S. Ghiță.
Am verficat pe site-ul SICAP și se confirmă. Contractul ”Achiziție de elemente constructive pentru mobilier urban, respectiv adaposturi modulare pentru statii de trolebuz si statii de autobuz” a fost câștigat de Euromedia. Exact unde e Nanu, patronul de la Nuba, abonat la contracte cu PMB, ca doar provine din aceeași familie politică: PSD. Despre firmă a scris detaliat G4Media.