Interviu cu unicul ginecolog-scriitor

În cea mai mare maternitate din România,  Cuza Vodă din Iași, viața curge ca într-un film SF, potrivit doctorului ginecolog Irina Catighera, dar nu a scăzut media numărului de nașteri: 500 lunar.  Nu este obstetrician pentru a asigura nașterea, dar primul contact al unei viitoare mămici este cu ea, care-i asigură consilierea și consultații  premergătoare. Am încercat să aflăm cum e nașterea pe vremea pandemiei, cu dr. Catighera, care mai are două personalități (cum îi place să spună): călător și scriitor, fiind unul dintre puținii medici români care se ocupă cu literatura. 

Cum decurge o zi obișnuită de acum față de perioada anului trecut?

În privința nașterilor, care nu scad, aș putea spune că la fel. Diferența e de scenele SF prin care trecem în fiecare zi pentru a ajunge la muncă și a ne face meseria.  În cazul profesiei mele, vizitele la cabinetul de planificare familială-contracepție au scăzut cu 50%. Ar fi trebuit să discut cu cuplurile, dar de obicei ajunge doar viitoare mamă și tot mai rar. Oricum, ofer în continuare consultații telefonice și virtuale, dar nu se compară. Ce poză concludentă ar putea să-mi trimită prin mesagerie?!

Și cum se desfășoară?

Păi, primesc multe bâzdâgînii la capitolul imagine și uneori întrebari uluitoare. Spre exemplu : am niște furnicături care se urcă spre cap, credeți că e de la sterilet? Se poate deplasa acolo, în cap? Ori cupluri unde amândoi iau anticoncepționalele, să fie ei siguri. Pățesc și la cabinet trăznăi. Gen doamne care așteaptă îmbrăcate pe scaun să le pun steriletul în braț.

Cum merge însă scriitorul din medic?

Din păcate, aici e o semi-tragedie. După ce am debutat la Junimea c-un volum de versuri în proză, apoi în 1990 cu „Cartea de vizită”, care a apărut la Editura Eminescu, dar a fost periată bine, pentru că era de nuvele, iar unele prea pesimiste. Așa că la sugestia domanei Suzana Gâdea a trebuit să scriu la comandă unele optimiste.  După schimbarea regimului, am primit propunerea de reeditare, dar aș schimba multe și nu cred că stilul meu mai e plăcut publicului, cu fraze lungi.

Ați spus că e o semi-tragedie. De ce?

Mă tot gândesc la forma sub care să scriu două cărți. Una va fi clar de călătorii, pentru că e una dintre personalitățile mele îndrăgite. Am bifat 135 de țări și acum sunt dată peste cap că nu știu când mai pot pleca. Apoi una despre meserie, dar într-un mod cumva optimist și vesel, fără a afecta cumva sentimentele fostelor paciente.  Semi-tragedia e că n-ai timp să scrii. Trebuie să te concetrezi pe un singur lucru pentru a ieși bine. Am notele de călătorie și zeci de mii de fotografii, dar nu pot să le pun cap la cap, din lipsă de timp. A fost o perioadă anul trecut când lucram în trei locuri, plus Școala Părinților, un proiect pe care-l am de opt ani, unde vin cuplurile. Când să mai scriu?

De unde pasiunea pentru scris, medicină și călătorii?

Părinții mei au fost doctori, iar mama visa să devin medic-scriitor. Apoi, tot mama avea două biblioteci doar cu cărți de călătorie. Probabil de aici. Mă gândesc că pe Cartea de vizită am primit bani cu care puteam să-mi cumpăr o mașină. Acum nu sunt sigură dacă-ți poți asigura suma pentru tipărire. Alte vremuri, dar le voi dovedi eu cumva cu siguranță când voi ieși la pensie și îmi voi organiza timpul pentru scris. Sigur, nu voi renunța niciodată la călătorii. E bucuria vieții mele să cunosc și să pipăi istoria, tradițiile și traiul celor care trăiesc pe pământ. În perioada asta, îmi permit doar să retrăiesc călătoriile minunate, vacanța de 63 de zile în jurul lumii, după un plan conceput de mine. N-am avut niciodată o plecare mai scurtă de trei săptămâni, pentru că eu nu bifez o țară, ci explorez.

Ați ajuns și-n China?

Da, chiar de cinci ori. E o diferență între cea turistică și cea adevărată. Spre exemplu, n-am văzut nicio piață din aceea de care se vorbește acum. Și nu, n-am fost doar cu ghid, ci am evadat din grup. A fost greu, pentru că rar vorbește cineva o altă limbă. Eu am preferat zonele neumblate, unde nu găseam doar mâncare europenizată, ci autentică. Dacă stai doar în grup organizat, vei observa o țară mult cosmetizată. Ah, și nici n-am mâncat lilieci sau alte vietăți ciudate. Nu aveau. Poate nu sunt la vedere sau pentru oricine. Am o tolbă de povești amuzante din China, dar și din restul țărilor vizitate. Am însă nevoie de timp pentru a rumega toate întâmplările și să mă adun. Sper să găsesc formula de a le îmbina pentru a fi o carte (ori mai multe) care să lumineze cititorul, nu doar să fie un ghid sec. Să îi inspir și pe alții să plece în lume.

Mai aveți curaj să plecați?

Da, am curaj și chiar mă enervez dacă nu.  În septembrie – octombrie am reprogramat Peru, Myanmar și Japonia. Da, cred că fac depresie, dacă n-am cum. Mă încarcă plecările astea, de unde revin odihnită, cu toate că programul este foarte greu. Sper să nu țină prea mult pandemia, că lipsa plecărilor m-ar secătui mai ceva ca munca în mină.

(Interviu complet în Libertatea)

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: