Jurnal de panică 16

Vă zic un secret, dar rămâne între noi. Frica împărțită aproape dispare când apar oamenii buni în viața ta. Și am o listă, dar nu o pot face publică. Se știu ei. Dar să încep cu începutul.

Acum vreo trei săptămâni, o prietenă a venit de la Caracal și mi-a adus măști, dar n-a uitat care-i marca mea preferată de țigări și a pus în sacoșă un cartuș. În București nu mai erau măști, iar azi nici marca mea de tutun. O altă prietenă virtuală a citit pe Facebook că n-am spirt și s-a oferit să-mi trimită, plus o sticlă de pulverizat alcoolul. N-au vrut cei de la curierat, așa că am rugat un prieten taximetrist să mă ajute. Știa că sunt puțin răcit și varză cu spatele, așa că s-a dus, mi-a adus pachețelul, un bidon de apă și țigări. La ușă. O prietenă farmacistă mi-a adus pastilele la bloc, tot atunci. O alta a muncit ore în șir să îmi traducă un document din germană. Alți prieteni m-au întrebat dacă pot să-mi transfere bani în cont, iar ultimul cadou e pe drum: alte măști și-o slană de Ardeal. Păi, cum să-ți fie frică dacă ai așa prieteni? Și nu, din câte știu, niciunul nu e milionar, ci au inimi de multimiliardari în lire sterline. Prea scumpe să fie cumpărate, dar o binecuvântare să le întâlnești. Ah, și să nu uit: nici acest blog/site nu exista dacă un prieten din America nu-și pierdea niște ore să mă ajute tehnic și grafic, dar și logistic cu hosting și alte șmecherii pe care nu le pricep.

În final, recunoștința mea e o picătură în oceanul relației noastre virtuale sau reale. Fără prieteni nici nu cred că merită să exist. Vă mulțumesc, fără nicio panică!

#viațacontinuă

Un comentariu la „Jurnal de panică 16”

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: