În ciuda stării de urgență care ne-a băgat pe toți în casă și ne ține acolo sub amenințarea cu amenda și cu… moartea, mii de români pleacă în străinătate să muncească în agricultură. Pentru că, odată ce s-au repatriat concetățenii noștri, de tema pandemiei de coronavirus, nemții, italienii și olandezii s-au trezit că rămîn cu legumele și zarzavaturile neculese. Și-atunci, foarte probabil, Germania, Olanda și Italia vor fi insistat pe lîngă autoritățile române să le trimită forță de muncă.
Întrebarea care se pune este: de ce au acceptat guvernanții noștri să facă o derogare de la propriile ordonanțe militare privitoare la restricțiile de circulație?
Sînt două posibile răspunsuri:
- Nu le pasă de soarta românilor care pleacă peste hotare (pot să se și îmbolnăvească la o adică, fiindcă merg în țări cu o incidență a infectărilor mult mai mare), îi vor doar plecați, să scape de o problemă socială mare (oamenii ăștia n-au nici un venit în țară, iar în recesiunea care deja ne bîntuie, nici șansa de a primi un loc de muncă).
- Știu că nu e primejdia atît de mare, de aceea permit unor mulțimi de români să se înghesuie prin autocare și avioane, în drum spre o leafă în euro.
Dacă este a doua variantă, se mai pune o întrebare: de ce țin blocată economia României, dar contribuie la repornirea economiei altor state?
La această întrebare, vă rog să răspundeți dvs.
Pentru ca au nevoie de euroii pe care ii vor castiga cei ce pleaca la munca, iar!