Când minoritarii sancționează majoritarii: Szégyelld magad, Iohannis!


Să-ți fie rușine, Iohannis! E traducerea amenzii primite de președintele României pentru discursul în care a precizat că PSD vrea să dea Ardealul ungurilor. Amenda a fost dată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, instituție condusă de maghiarul Csaba Ferenc Asztalos, fost membru UDMR. Pe de altă parte, atunci când PSD Sibiu l-a atacat pe Iohannis că nu e român și nici ortodox, CNDC a stabilit că e necesar doar un avertisment. Mai mult, când Lia Olguța Vasilescu l-a făcut nazist pe președintele statului, care „se și vede șef de lagăr de concentrare și toți PSD-iștii băgați acolo la reeducare”, instituția condusă de Asztalos a decretat că se încadrează în limita libertății de exprimare.

Oricum, Iohannis a scăpat ieftin. Fostul președinte Trăian Băsescu are de decontat 6000 de lei, amendă pentru afirmația: Această minoritate a făcut o imagine deplorabilă poporului român. Este timpul să renunțăm și la această fantasmagorică denumire de romi. Ei sunt țigani. Asta este etnia despre care vorbim. Şi aşa trebuie să o numim! Grupările de țigani trebuie sa înțeleagă că nu pot fi tolerate cu modul lor de viață. Ori se înscriu în civilizația poporului român, ori, dacă nu, o să se ciocnească mereu de poliție şi jandarmerie. Nu toți țiganii sunt de această categorie (…).

Aceastea au fost datele, cu precizarea că instituția este sub control parlamentar, iar majoritatea este asigurată de PSD, unde, de obicei, are susținerea UDMR. Concluzia mea este simplă: este imposibil ca un organism condus de un maghiar să nu sancționeze absolut tot ce are legătură cu minoritatea din care face parte. Aici vorbim pe șleau despre discriminarea majorității de către minoritate. Iar asta se întâmplă zilnic. Vedeți știrile. Și vă mai dau un exemplu de discriminarea majorității: acceptarea fără concurs a minoritarilor la studii superioare. Nu contează că nu știu să scrie corect gramatical, nici că au cultură zero și la fel cunoștințe despre domeniul în care vor să intre. Contează doar că fac parte dintr-un grup etnic. Mergând pe aceste principii de toleranță prostească, vom ajunge într-o bună zi să ne cerem scuze că ne-am născut români în România. Momentat, doar liderul UDMR vrea scuze.

În final, punctez că voi milita pentru egalitatea de șanse, indiferent de rasă, de religie sau de sex, dar nu favorizând minoritarii, ci mergând pe principiul competenței.  Putem evolua sau involua. Momentan, observ că libertatea de exprimare este îngrădită și sancționată, în timp ce minoritarii sunt mângâiați pe cap și alintați cu blândețea părintelui care-și dojenește odrasla: lasă, dragă, că e mic încă.

Foto: Imaginea este de la Timișoara, unde primarul a fost tras de urechi tot de CNCD pentru că a interzis manelele. Cică e discriminare.

Decizia de sancționare de pe site-ul CNCD

Afirmația domnului Klaus Werner Iohannis: „Jó napot kívánok, PSD! (Vă doresc o zi bună, PSD). Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaților o lege prin care dă autonomie largă Ținutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD! Este incredibil ce înțelegeri se fac în Parlamentul României! În timp ce noi, eu, guvernul, celelalte autorități ne luptăm pentru viețile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament, ca sa dea Ardealul Ungurilor. Jó napot, Ciolacu! (Bună ziua, Ciolacu) Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înțelegeri? Vedeţi, dragi români, asta înseamnă o majoritate toxică, majoritatea toxică pesedistă. De aceea, dragii mei, se înțelege acum poate mai bine de ce am vrut alegeri anticipate. Eu nu mai vreau ca problemele importante ale națiunii să fie hotărâte de PSD. Eu nu mai vreau ca această majoritate toxică pesedistă să hotărască împotriva României și împotriva românilor. Este inadmisibil așa ceva și, până când sunt eu Preşedintele României, o astfel de lege nu va exista. Vă mulţumesc!” reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate pe criteriul de apartenență etnică/națională, conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată.

S-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 5.000 lei față de Klaus Werner Iohannis. Pentru constatare au votat 6 membri, iar pentru amendă 5.

PS Președintele a transmis că va ataca decizia.

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: