Cărtărescu și Creionul de tâmplărie

De două săptămâni, Mircea Cărtărescu și-a lansat o nouă care: Creionul de tâmplărie. Un reporter de la Știrile Tvr a avut o idee bună să scrie despre asta, iar scriitorul a transmis un mesaj video în care a povestit despre ce este vorba.

Cum arată o lansare de carte în vreme de pandemie? Autorul, acasă, singur, cu sute de volume pe masă, dând autografe. Așa îl vedem pe Mircea Cărtărescu, care tocmai a publicat o nou volum, Creionul de tâmplărie. Titlul trimite la un moment autobiografic, cand era bebeluş, la ritualul tăierii moţului. De pe tăviţa cu obiecte, Mircea Cărtărescu a ales creionul de tâmplărie al naşului său. Doar că interpretarea dată de familie: „Micul Mircea o să fie tâmplar ca naşul lui”, a fost una greşită. Menirea lui s-a dovedit a fi literatura. Povestea acesta e spusă pe larg în noua carte, care e un volum cu amintiri – vedem portretele unor scriitori pe care i-a cunoscut, cum ar fi Nichita Stănescu sau Marin Preda, și cu gânduri despre ce înseamnă puterea literaturii, cu texte mai vechi şi mai noi. L-am rugat pe Mircea Cărtărescu să ne spună câteva cuvinte și ne-a transmis acest mesaj. Știrile TVR

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: