Istoria unui câine puternic, crescut cumva în 30 de ani. De Ziua Mondială a Presei mi-a venit greu să scriu, chiar dacă am 27 de ani în această meserie. M-am gândit totuși că e păcat să nu las câteva rânduri, așa cum văd eu presa după 30 de ani de libertate. Voi descrie totul din 10 în 10 ani. La final las o galerie foto cu evoluția mea incompletă.
1990. Oamenii stăteau la coadă să cumpere brațe de ziare. Se cumpăra orice fițuică, iar patronii de gazete adunau banii în saci. Lumea era avidă să citească orice, pentru că eram liberi să citim orice și chiar să scriem orice. S-au format școli de presă, oamenii năvăleau în redacții cu plângeri, politicienii și șefii de instituții se temeau. Câinele de pază al democrației era slobod. Rupea și nu avea milă. Presa era a patra putere în stat și încrederea era mare în ea.
2000. De la mijlocul anilor 90, politicienii, oamenii de afaceri și bișnițarii îmbogățiți peste noapte au rămas cu gustul elogiilor din presa comunistă și puterea de manipulare a populației. Așa că au început să cumpere/să fondeze ziare și trusturi media. Câinele democrației a început să fie dresat. Lătra la comandă, dar din haită încă erau dulăi liberi care rupeau și țineau stindardul sus.
2010. Forța online-ului a început să muște din osul mass media. Televiziunile, posturile de radio și gazetele au încercat să atace inițial ceea ce arăta a revoluție în sistem. Apoi, presa clasică a început să preia (inițial să fure) informațiile apărute pe bloguri și site-uri. Cititorii au devenit tot mai informați și au început să distingă manipularea de știri reale. S-au orientat mai mult spre online, pentru că zona istorică a fost ocupată de moguli cu interese politice și financiare, care nu coincideau interesului public. Apele începeau să se așeze.
2020. Presa a intrat în topul instituțiilor corupte. Neîncrederea a scăzut mult. 80% dintre gazete au trecut pe online sau în faliment. Multe posturi tv si radio au devenit bloguri cu opinii ale jurnaliștilor și ale altor băgători în seamă. Calitatea a scăzut înfiorător. Presa scrisă e în comă, iar cea online e ca o adolescentă încă. Uneori genială, alteori infantilă. Haita de câini ce apăra democrația a ajuns tot mai slăbită. Mulți dulăi au murit, altii s-au retras, unii au cerut lesă și în final au rămas haiducii care supraviețuiesc. Oamenii politici și cei de afaceri nu se mai tem. Au lese cu diverse mărimi, iar slabele mârâituri abia au ecou. În acest timp, cititorii au descoperit o nouă pasiune: fake news. Cred mai degrabă în povești inventate decât în cele reale. Dulăul veritabil își linge rănile și se gândește cum îi poate apăra. 30 de ani au trecut de parcă a fost ieri și pare că nimeni (nici presa, nici cititorii) n-a învățat ceva.
Sper totuși ca presa să latre și la lună, dar să fie tot mai liberă, până când cei de la puterea politică și financiară a țării vor tresări când vor auzi mârâitul câinelui pus la paza democrației, iar cititorii vor avea încredere că-i apără cineva înainte să fie atacați.
