Interviu. Ioan T. Morar despre libertatea trăită clandestin


În toamnă, Ioan T. Morar va lansa cartea cu numărul 14: Fake news în Epoca de Aur. O nebunie a tinereții în care și-a riscat libertatea pentru a o trăi clandestin. Mai departe puteți citi în interviu despre cum se naște un volum, despre trecut, prezent și viitor privind presa și cărțile. O discuție de un ceas și ceva pe twitter, în care scriitorul mi-a transmis parfumul din Provence, unde locuiește de aproape un deceniu.

Cât a durat până ai scris-o?

Am scris relativ repede, aveam cartea clară în cap, nu mai ținea de inspirație, ci de hărnicie. Am început în ianuarie 2020 și am terminat-o, cu punctul final, pe 13 aprilie, de ziua mea.

Când ai început să creionezi cartea?

M-am gîndit acum vreo doi ani că aș putea să adun toate farsele făcute înainte de 89, e păcat să se uite. Pe de o parte, pentru că demosntrează că puteai găsi fisuri în cenzura comunistă, iar pe de altă parte, că am avut și puțin umor. Recitindu-le, am râs și eu, mi-am dat seama că pot fi citite și astăzi, după trei decenii, cu interes.

Cât de greu a fost să aduni întreg materialul doveditor?

Din păcate, cînd m-am mutat dintr-o parte în alta, a trebuit să renunț la colecția de publicații în care se găseau aceste fake news…Erau deja prea multe, mi-ar fi trebuit o încăpere specială, o debara, numai pentru ele. Cu inima îndoită, le-am dus la reciclat. Poate că, ziarele acelea au devenit suport pentru o presă mai bună, pentru cărți. Așadar, am fost nevoit să colind bibliotecile publice ca să găsesc „documentele „. Am venit în București special pentru asta, mi-am făcut legitimație la Biblioteca Națională, dar am aflat că nu pot avea acces la presa de pînă în 89. Sînt disponibile publicații pînă în anul 1950, apoi nimic, pînă în 89. Nu că nu s-ar găsi ziarele și revistele, mi s-a spus, ele există, dar nu pot fi consultate. De ce? Pentru un motiv simplu: nu au mai fost fonduri ca aceste publicații să fie așezate și legate pe ani. Așa că am mers la biblioteca Metropolitană, unde am avut mai mult noroc: se puteau consulta colecțiile, în două dimineți pe săptămînă, cu programare, undeva prin Ghencea. Am fost, am consultat colecția Viața studențească, am constatat că persoane „binevoitoare” au mai ciopârțit unele pagini, că mai lipsesc numere de revistă…dar, în fine, am reușit să alcătuiesc documentarea, în mare. (Foto: O poezie scrisă de Morar și nu tradusă).

Cam despre cate fake news vorbim? Și nu s-a prins nimeni niciodată?

Cum nu știu de multe astfel de cazuri, m-am rezumat la ale mele. Am citit lucrurile care mi-au plăcut atunci, în Epocă, dar, fără falsă modestie, nu știu de cineva care să

fi făcut farse în ziare la scara asta. Am încercat să le adun pe toate, într-o agendă a cărții. Sunt destule, să zic așa. Pentru a le publica am avut nevoie de complicitatea câtorva care au știut. Pentru „poemele păcii” din revista Orizont (cu poezii inventate și chiar cu poeți inventați) au fost la curent Mircea Mihăieș și Adriana Babeți, iar de cele de la Viața studențească știa (și le citea râzând) redactorul șef, domnul Dinu Marin.

De unde curajul ăsta nebun sau era o inconștiență? Puteai face pușcărie.

Privind acum, cu vârsta și înțelepciunea care vine cu vârsta (așa se spune), îmi dau seama că am riscat…Dar era un fel de disperare amestecată cu inconștiență și curaj…Devenisem aproape dependent :). Nu era vorba doar de știrea falsă în sine, ci de faptul că luam peste picior cenzura care nu se prindea de chestia asta. Era un mod de a-mi practica libertatea, un mod clandestin.

Sună bine: Dependent de fake news, că Romania așa e acum.

Am văzut suficiente știri false. Una mi-a atras atenția, cu doi medici chinezi care au ieșit din comă și s-au trezit negri. Asta aș fi putut să o inventez și eu, chiar și atunci. Doar că puteam primi la redacție protestul ambasadei RP Chineze. Asta cu doctorii chinezi a apărut acum, în pandemie. Erau infectați cu coronavirus, zice știrea, și prin nu știu ce fenomen pielea le-a devenit neagră. Știrea era însoțită și de poze: înainte și după.

Să publici fake-news acuma e simplu, e în trend…, atunci monopolul îl avea partidul și se publicau, oficial, doar Fake-news-uri patriotice, despre recolte, despre realizări, despre inteligența și geniul lui Ceaușescu.

Cum vezi presa de acum?

Care presă?

Asta care mai există, așa cum e. Mai sunt câteva site-uri și două ziare: Adevărul si Libertatea, la nivel național, unde mai apar și articole, nu doar blogăreală.

Cred că presa de acum e victima rețelelor de socializare, în primul rând, constatare hiper-banală, dar și a coborârii standardelor profesionale, rezultate tocmai din această presiune a Facebook & comp.Presa tipărită e tot mai fragilizată, se panichează din această cauză și caută în orice știre ceva senzaționalist…În presa de la noi explodează bombe pe fiecare pagină, se „detonează nucleara” etc. E greu pentru un cititor care nu împărtășește acest senzaționalism să se regăsească în presa de azi.

Eu știu Libertatea din zilele revoluției, aveam aceeași tipografie, am fost într-un fel, martor la apariția ei, cu Stelian Moțiu, Octavian Andronic etc…

Țin minte că, prin ianuarie 89, am publicat și eu acolo un îndemn (nesemnat, așa se făcea atunci, se dădea cîte un slogan, o poantă etc): „Oportuniști, nu ocoliți partidele istorice! Și ele vor ajunge la putere”.  Am fost vizionar.

Crezi că românii se vor îndrepta mai degrabă spre cărti, văzând că presa e în cădere liberă la capitolul credibilitate și că interesul public nu e chiar pentru public?

M-aș bucura să fie așa, să înceapă lumea să ia în serios bibliotecile…Și cartea a fost erodată de internet, de viteza de circulație a informațiilor, de bombardamentul de literatură proastă publicată de diverși veleitari. Eu sper că, indiferent de suportul pe care se va publica, vom avea în carte un stâlp valid al culturii și civilizației umane.

Locuiești de ceva ani în Provence, iar cititorii vor fi curioși dacă ai dat lovitura în literatură, adica merită financiar să fii scriitor?

Cum să zic, nu mi-am pus problema dacă merită sau nu. Pentru mine e o opțiune clară. După ce am fost schimbat de la Marsilia, am decis, împreună cu soția, să rămînem aici și să-mi dezvolt proiectele literare, lucru pe care nu l-aș fi putut face reîntors în tumultul de la București…Nu știu dacă am dat lovitura, mă bucur că am publicat niște cărți vizibile, cu o bună receptare a criticii și a publicului…Fac un lucru care-mi place, scriu fără presiuni, citesc, trăiesc, ce altceva?!

În plus, cu prieteni români, cu o comunitate destul de mare, alături de asociația Amitié Franco-Roumaine fac ceva și pentru românii de aici. Vorbesc francezilor despre România și sunt invitat să o fac în destule ocazii. Aici sunt patriot pe persoană fizică. (Foto cu dragmaturgul Matei Vișniec)

Te-ai mai întoarce vreodată în țară? Să locuiești

Am un apartament în București. Sînt cetățean român cu domiciliul în străinătate. Nu mi-am schimbat nici identitatea, nici cetățenia. Practic, n-am plecat de tot din România. Mai am rude (tatăl meu și fratele meu locuiesc în Arad), am mulți prieteni, am cititori. Vin destul de des în România încît să nu simt că am plecat de tot.

Învăț provensală, descopăr zona și istoria ei, am preocupări. Și împărtășesc ceea ce aflu.

Și o ultimă întrebare. Bănuiesc că lucrezi la o nouă carte. Despre ce este vorba? Dacă poți să-mi spui.

Am în pregătire, să zic așa, o carte de poezie, care e cam gata, aș vrea să o lansez în primăvara anului viitor…Adun noi pagini în posibilul volum Alți ani în Provence…și mă gîndesc de ceva timp  la două teme de roman. Încă nu știu cu care să încep. Ambele sunt în faza de documentare.

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: