Povestea Sarei, drumul de la ghenă la prietena aricilor

Dacă ești câine sau lup, tot ciulești o ureche când auzi scâncet de pisicuțe. Când ești om și ai suflet, le ciulești pe amândouă. Mărturisesc spășit că nu-s fan mâțe, pentru că am alergie la ele, apoi e chestie de pasiuni și pragmatism. Aș alege câinii oricând în locul lor. Sunt și utili, nu doar frumoși. Oricum, să revin la o noapte de acum patru ani, când am auzit concertul unor pui de pisică. Pe de o parte mi se rupea inima, pe de alta mă irita, dar trebuia să aleg.

Îmi pun dopuri și sunt insensibil, ori ies să le salvez viața. Evident că am ales ultima variantă. Fusese o seară ploioasă, momentul în care oamenii fără inimă aruncă pui de pisică prin tomberoane. Așa a fost și atunci. Am găsit un sac închis la gură și aruncat într-o ghenă. Mici, dar rele pisicuțele. Scuipau și zgârâiau de ziceai că le iau țâța mamei de la gură. Cu ajutorul unui om am străzii, care era echipa cu mănuși, le-am extras din tomberon și le-am pus într-o cutie de carton, unde am făcut room service cu lăptic și pâine. Plus o sticlă de apă caldă, unde să se dezmorțească fiarele. Între timp, am postat pe Facebook istoria lor. În circa două ore, Andrei și încă o domnișoară s-au prezentat la bloc să ia puii, să-i pună pe picioare și să le găsească stăpâni. Și au făcut relativ repede toata isprava, ceea ce m-a fericit (doi dintre ei sunt în Germania).

Alaltăieri mi-a scris una dintre stăpâne, care s-a ales cu Sara, o pictură cu blană și ochi smarald. De aici o las pe Irina să spună povestea mândrei, care a intrat într-o mare familie: patru pisici și doi arici (Oskar și Loki). La final galerie foto.

Irina: uite ce-am câștigat!

Pisica asta e ceva de senzație, chiar dacă nu-i rasă sofisticată! Pai, povestea ei e cam așa: Îmi intrau în newsfeed, cu regularitate, postările tale pentru că-ti dădusem follow din perioada protestelor, că-mi plăcea ce scrii și rezonam.

Iar acum câțiva ani, ai postat seara, târziu, ca ai gasit in ghena de gunoi o sacoșa de rafie cu 5 pui de pisică. Mândra asta a mea e unul dintre pui. Știu că au intrat atunci pe fir Andrei Dan Gabriel, care ne e prieten comun, și încă o domnișoară. Când am văzut pozele cu pisoii, albișoara asta m-a muscat efectiv de ochelari! Și cum ajunsese la Andrei, am luat legătura cu el ca s-o adopt eu. Așa că dimineața mi-a răspuns la mesaj, iar în după amiaza aceleiași zile m-am dus s-o iau. Evident, ca orice salvator responsabil, Andrei a mers cu mine la veterinar cu pisica, apoi a venit acasă la mine, să vada în ce condiții va trăi.

De ce spun ca pisica e specială? Pentru că am câștigat un companion blănos extraordinar, melomană fără discuție (nu se mișcă trei ore dacă ascult operă), apoi un om de calitate, pentru că am păstrat legatura de atunci cu Andrei. Și ea e favorita aricilor, dar și invers. Acum am o menajerie de toată frumusețea, cu ea cap de afiș. 🙂

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: