Warning: Undefined array key "action" in /home/cronicarul.ro/public_html/wp-content/themes/generatepress_child/functions.php on line 2
Reacția lui Ioan T. Morar legat de cenzura online – Cronicarul

Reacția lui Ioan T. Morar legat de cenzura online

La solicitarea Cronicarul, scriitorul Ioan T. Morar (de ceva ani în Provence) ne-a transmis un punct de vedere privind legea adoptată de parlamentarii francezi, prin care mediul online intră într-o nouă epocă a cenzurii.

Titlul de astăzi  din Le Figaro, ziar la care sînt abonat  și la care mă raportez în privința realității (și societății) franceze este clar ”Legea contra urii online adoptată fără entuziasm”. Poate și pentru că persoana care a propus-o, Laetitia Avia (foto), deputată din partidul lui Macron, a fost, recent, înfățișată manifestîndu-se drept homofobă, sexistă și rasistă. Hoața strigă hoții!

Trec peste asta: semnul unei tiranii este înmulțirea legilor, spunea cineva, în antichitate. Să zicem că legea asta va rezolva problema „urii” pe internet. Și că se va ști, cu claritate, ce e ură, ce e ironie, ce e umor și ce e diagnostic, în această direcție. Să presupunem că ura va fi alungată din mediul online…Credeți că ea va dispărea? Și că nu va fi urmată de legi tot mai restrictive pentru firea omenească? Dacă o lege nu acționează asupra cauzelor unui fenomen, nu are cum să stăvilească efectele…Drepturile omului, re-inventate de francezi, odinioară,  sînt într-un moment dificil. Egalitatea este stabilită de comisarii corectitudinii  politice, libertatea este restrînsă conform normelor gîndite de militanții de tot felul, iar fraternitatea, mă scuzați, nu prea se mai arată în viața de zi cu zi.

Cred  cu convingere că modul cel mai eficient de luptă contra urii este promovarea unei lumi în care iubirea să joace un rol mai limpede. „Iubește și fă ce vrei”.

Ioan T. Morar, scriitor
PS Adaug aici și prezentarea de pe twitter a scriitorului, care e aproape exhaustivă: co-fondator Academia Catavencu, fost membru Divertis, jurnalist, scriitor, spectator de vinuri #laCiotat, fan de #Provence

2 comentarii la „Reacția lui Ioan T. Morar legat de cenzura online”

Lasă un comentariu