Tragicomedia transferului unui pacient Covid într-o relatare de excepție

Ne-am dezorganizat, să trăiți! Cam așa sună după ce citește cât de greu, complicat și absolut riscant e transportat un infectat de covid-19 de la un centru de carantină la spital. Spiritul lui Caragiale e în noi. Scuzați limbajul trivial pe alocuri, dar este postarea unui coordonator al centrului, Doru Roman, care a ținut pentru el multe istorii nevăzute. La un moment dat însă dau pe afară, fără perdea. Citez, așadar.

„Mbuuun. Și acum, dacă tot v-am făcut încălzirea cu așa zisa linie întâi și cu problemele personalului medical din asistența socială, care primește de la guvern doar o mare și eroică… mă rog, o mare și eroică (să nu zic muie), deși oamenii ăștia stau cu schimbul câte două săptămâni în izolare la hoteluri și-n cămine, fără să-și vadă familiile…

Ia luați-o p-asta, nene! De la guvern, Centrul Minunat de Situații Vela- Arafat, DSP, SMURD și alte centre de gestionare a situațiilor de urgență, să trăiască, la mulți ani!

Duminică, 26 aprilie 2020. Aia era ziua, panamea, că altă zi mai fraieră nu s-a găsit. La ora 13.30 mă sună o prietenă de serviciu, director executiv prin PLMB și mă anunță că un internat în centrul meu de carantină a ieșit pozitiv și trebuie să vină ambulanța Mantra cu izoletă să-l ducă la spital. Eu doar să-l anunț să-și facă bagajul.

Oookei. Pun sauna pe mine, pun FFP3-iu’, bag doo perechi de mănuși, ca de obicei (una pe sub mâneca combinezonului, ailaltă peste mânecă), merg la domnul în cauză și-l anunț că va ieși din carantină și va pleca la spital pentru niște investigații oarecare. Aștept ambulanța Mantra cu izoletă. Țineți minte, rogu-vă, ora 13.30 la care am fost anunțat că vor veni să-mi ia pozitivul din carantină să-l ducă la spital.

Anunț pe om (fericirea lui! Abia aștepta, pe bună dreptate, să scape de rezerva aia în care îl încuiam 24 de ore din 24). Și aștept.

La ora 14 (aproximativ), sună telefonul. Răspund, vorbește o doamnă care se recomandă medic de la DSP. Dialogul a fost ăsta:
– Bună ziua! Sunt doctorița X de la DSP, domnul director de la centrul de carantnă Y?
– Bună ziua, sunt Roman de la DGASMB, coordonator al centrului, nu director.
– Domnul coordonator, va veni o ambulanță să-l ia pe Z că e pozitiv, îl va duce la spital.
– Da, doamna doctor, cunosc, am fost deja anunțat, aștept ambulanța.
-Ăăă, domnu’ director, pacientul e deplasabil?

În momentul când am auzit „deplasabil” mi-a pâlpâit o lampă în creier. Habar n-am de ce, dar a pâlpâit. Mint cu nesimțire:
– Nu, doamna doctor, beneficiarul nu este deplasanbil!
– Haideți, domnule, chiar așa? Nici măcar până la izoletă nu s-ar putea deplasa?
– Aaa, ba da, e independent în sensul că poate mânca singur și se poate deplasa singur la baie 3 pași, dar nu mai mult. Din pat până la izoletă se va putea deplasa.

Bun. Îmi spune doamna de la DSP că va veni o ambulanță Mantra, aia minunată, cu izoletă și cosmonauți să-mi ia pozitivul din centrul de carantină. Și eu aștept. Aștept. Aștept…

Ați reținut că primul telefon l-am primit la ora 13.30, de la o prietenă a mea, colegă în nenorocirea asta. Al doilea telefon, la ora 14. Doama de la DSP.

La ora 14.30 sună de la dispeceratul unificat de pe Cotroceni, ăla al Capitalei.
– Bună ziua! Domnu’ director, trebuie să ajungă o ambulanță la dumneavoastră să ia un pozit…
– Da, domnule, știu, sunteți deja al treilea care mă anunță de aproape două ore încoace!
– Ăăă… știți? Persoana e deplasabilă?

Iar pâlpâie beculețele și-i zic: Nu, nu e deplasabilă! Se poate ridica din pat și poate face doi pași până la izoletă, dar nu mai mult!

Geniul de la dispecerat îmi zice:
– Știți, ambulanța care vine la dvs nu e dotată cu izoletă.
– Ok, zic eu, Și cum o să-l luați pe domnul care, vă reamintesc, e POZITIV? Cum îl veți lua fără izoletă?
– Păi chiar nu e deplasabil deloc?
Aici m-am blocat definitiv. Deci oamenii ăștia care ne „apără” pe noi sunt mai gherlă decât cea mai gherlă dintre gherlele gherlelor! Adică dobitoci supremi cu acte în regulă.
Zic:
– Prietene (deja mi se rupea, deveneam din ce în ce mai colocvial cu ăla de la dispecerat), omul ăsta e homeles de vreo 20 de ani cel puțin. Se mișcă el, în sensul că poate să facă niște pași prin cameră, dar doar atât. Are niște probleme mari la picioare, am văzut eu, dar asta nu ar fi mare problemă. Problema e cum plm îl scoateți voi pe POZITIV COVID din centru, unde mai am peste 30 de internați plus personalul de serviciu, fără izoletă?!
– Păi -zice geniul de la 112, după ce s-a consultat cu alt geniu, superior ierarhic- o să-l ia cu un scaun rulant.
– Bine. M-ați cucerit deja, vă iubesc de nu mai pot! Hai cu Mantra aia!

La ora 17.00 (deci după alte trei ore) mă sună cineva. Răspund, aud o voce ca din fundul canalizării:
– Bună ziua, vă rog să coborâți într-un minut, suntem de pe ambulanță.
– Ok, vă aștept. (eu, știind că nu intră nimeni fără aprobarea mea și fără cheia cu care e încuiată clădirea)
După vreo 5 minute, eu fiind afară, costumat în „saună”, primesc alt telefon:
– Știți, noi suntem în fața centrului, unde sunteți?
– Prietene, nu ești în fața bună! Eu te aștept de 10 minute în față, ocolește clădirea și ajungi unde trebuie.
Mă ia genialul:
– Păi nu ați putea să veniți dumneavoastră aici, la noi?
Zic:
– Bă, prietene, eu pot să vin, da’ de ce să vin? Ce să facem noi? Să vorbim de curve? De Dinamo? De cât de echipați frumos suntem noi?!
Mă întreabă savantul:
– Păi nu sunteți dumneavoastră pacientul?

Atunci am explodat.
– Bă, prietene! Voi ați știut că veniți după un pozitiv, da? Cum pula mea v-ați gândit voi că eu, pozitiv, cobor din bloc, contaminez o scară întreagă și vin la voi să mă duceți la spital?!

În fine, i-am lămurit că au venit, de fapt, la un centru de carantină de unde au de luat un pacient pozitiv, după vreo 10 minute au reușit să parcheze ambulanța în fața centrului. Coboară doi băieți din Mantra – erau trei, dar papagalul trei a rămas la volan- și mergem spre lift. După ce, înainte, demontează Mantra și, în loc să scoată rampa din spate, ăia au scos o scară. Da-i văd pe cei doi smurdiști cu mâinile-n cur, după mine. Zic: Prietene, da’ scaunul cu rotile? Cum îl iei pe pozitiv?

– Păi nu suntem dotați cu scaun cu rotile.
– Bine, măh! Am înțeles: izoletă nu, rampă nu, da’ nici măcar scaun?!

Ca să nu o mai lungesc, l-am scos pe omul POZITIV COVID pe picioarele lui din cameră, de la etajul 3, până jos, la ambulanță. Eu l-am secondat de la doi metri în spatele lui, iar cei doi de la ambulanță mă urmau de la trei pași în spatele meu, în stânga și-n dreapta.

Când a ajuns la scara din spatele ambulanței, omul, care era clar că nu putea să urce din cauza afecțiunilor de la picioare, s-a blocat. S-a uitat la mine și a încercat să mă întrebe:
– Șefu, da’ eu?…

Pe urmă s-a enervat, s-a uitat la ăia de pe ambulanță, și a dat-o ca din fundul curții:
– Băăăh, muieee, da’ eu cum pula mea urc aici?!!

M-a răcorit homelesul ăsta, deși oamenii de pe Mantra nu aveau nici o vină”.

Foto: Doru Roman cu două colege, pregătit fiind să distribuie mâncarea celor din centru de carantină.