Viorel și Mediafax, prietenie la cataramă

VIDEO Viorel Cataramă s-a dus val-vârtej la Bărbulești să ia covid-19, că a auzit el că e mai ieftin acolo. Ditamai șeful partidului Dreapta Liberală, Cataramă n-a găsit un cameraman sau un băiet cu smartfone să facă un live, ci și-a luat agenția Mediafax ca partener în nebunia sa de a se infecta, pentru a dovedi că nu pățește nimic. Între timp, iubita sa superbă l-a lăsat să-și facă de cap, dar a plecat de acasă. Este vorba de dr. Adina Alberts, care a scris: „Eu sunt total împotriva unei astfel de abordări. Încă nu ne cunoaștem îndeajuns inamicul. Încă nu avem definit un medicament eficace. Este ceva nou, perfid, instabil. Riscul e prea mare. Chiar dacă cercetările mele frenetice în a găsi, de fapt în a intui soluții rapide anti-Covid, m-au condus către niște descoperiri surprinzătoare care m-au făcut să mă întreb dacă lumea medicală mondială chiar „e sănătoasă la cap” (dacă îmi permiteți un limbaj colocvial) și, chiar dacă toți am început să simțim că parcă ceva nu este în regulă cu această pauză mondială impusă, totuși cred că noi nu trebuie să fim subiecți în astfel de experimente”.

După vizita de infectare, stimabilul a lăsat vorbă pe Facebook: Am fost in localitatea Barbulesti-Ialomita, unde sunt peste 70 de cazuri de coronavirus; m-am imbratisat cu mai multi cetateni de etnie roma, am socializat, dupa care m-am izolat acasa. Am ferma convingere ca nu voi pati nimic si voi putea demonstra ca falimentarea Romaniei si suprimarea drepturilor si libertatilor noastre fundamentale a fost o mare eroare, iar cei vinovati vor trebui sa raspunde mai devreme sau mai tarziu!

Procurorii n-au fost așa simpatici legat de inițiativa miliardarului și i-au făcut dosar penal.

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: