Ucisă de polițiști la 26 de ani, o tânără de culoare n-a trezit masele, dar…

Astăzi, Breonna Taylor (foto) ar fi împlinit 27 de ani, dacă trei polițiști n-ar fi ucis-o pe 13 martie. În acea zi, polițiștii sub acoperire au bătut la ușa greșită, bănuind că dau peste un loc unde vor găsi droguri. Potrivit informațiilor de până acum, 22 de focuri au fost trase, dar cei care au ucis-o pe tânără sunt liberi. Greșiseră adresa, iar drogurile n-au fost găsite. S-a deschis o anchetă FBI și oficialitățile locale au spus că de acum se vor schimba regulile de descindere în casele suspecților. Mai mult, polițiștii vor fi obligați să poarte cameră video.

Pe de altă parte, uciderea lui George Floyd (46 de ani) a stârnit un val de proteste uitate de mult timp. Au murit alți oameni în aceste manifestări, unele tot mai violente, la care se adaugă și jafurile. Ce s-a întâmplat de cazul Breonnei n-a provocat ceva similar? Diferența e făcută de clipul în care un om la pamânt spunea că nu poate respira și totuși polițistul a stat cu piciorul pe gâtul lui, cu toate că George nu a fost nicio clipă agresiv. Au apărut analizele apoi, prin care se arată că victima ar fi consumat droguri. De parcă ar justifica abuzul polițiștilor ucigași. În această situație, sub presiunea străzii, pusă mai ales de clipul devenit viral, cei patru politiști au fost concediați, iar Derek Chauvin (cel care a stat cu genunchiul pe gâtul victimei) a fost arestat.

Reconstituirea cazului Floyd făcută de reporterii New York Times

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: