Idiotul din Dictatura Perfectă trăiește în România

În 2014, mexicanii au lansat filmul Dictatura perfectă, o comedie care punea la zid năravurile și neroziile politicienilor. Cum începe producția: președintele Mexicului se întâlnește cu ambasadorul SUA și încearcă să-l convingă să ofere facilități conaționalilor săi, pe motiv că sunt mai buni ca negrii. Pe vremea aceea, Obama era președinte. E doar o primă gafă. La a doua, într-o emisiune în direct, președintele este întrebat de realizator dacă știe prețurile la diverse produse. El răspunde că stăpâna casei are răspunsul, că ea face piața. Adica nevastă-sa. Pentru că râde, realizatorul tv este ucis.

Nu el este însă dictatorul perfect, ci un guvernator profund corupt și criminal, care mituiește un trust de presă să-l facă frumos, după ce este prins când pupa banii dintr-un diplomat-șpagă. Ne oprim însă la președinte, pentru că idiotul din film seamănă bine cu Florin Cîțu. La replici. În timp ce se tot lauda cu creșterea economică din pix, ziariștii l-au întrebat dacă știe prețurile la unele produse, printre care și la pâine. Nu mănânc pâine, a răspuns senin premierul. Pe principiul ăsta, fraierii care au poftă de pâine să plătească. Eu mă mulțumesc cu caviar. Vă dați seama ce mare specialist când se laudă cu o creștere de 7% a salariului, când mai tot s-a scumpit cu până la 25%.

În fine, nu s-a schimbat năravul de pe vremea când studia în SUA și a condus beat, apoi a stat la închisoare două zile. E tot inconștient. Pentru povestea de atunci a justificat că a fost în urmă cu două decenii. Da, dar avea 28 de ani, nu 18. Și atunci a vrut să scape basma curată, declarând în primă fază că este nevinovat. Problema lui este că nu s-a maturizat, iar pentru a conduce un guvern e nevoie de cineva lucid, fără pete la dosar și extrem de matur. Guvernarea nu e un joc de păcănele, cum face el cu pixul în aer în timp ce ne povestește cât de minunat o ducem. Cum ar putea cunoaște realitatea dacă nici prețul la pâine nu-l știe? Bănuiesc că singura lui ambiție e să o bată la capitolul penibil pe Dăncilă, alt geniu care a fost premier dintr-o greșeală. La fel ca Cîțu. Da, e intenționat scris așa.

PS Declarațiile geniului pustiu.

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: